De ce candidez
April 24, 2010 6 Comments
Vineri, 23 aprilie, in cadrul Comitetului Executiv Judetean al PSD Timis, mi-am anuntat, oficial, colegii ca voi candida pentru functia de presedinte al organizatiei, la alegerile interne din data de 27 mai. Nu cred ca anuntul meu a starnit vreo surpriza, deoarece, in ultima perioada, mi-am exprimat aceasta intentie.
In legatura cu sedinta de vineri, vreau sa subliniez cateva lucruri. Dupa o lunga perioada de timp, am avut parte de o dezbatere interna serioasa si constructiva, menita sa clarifice aspecte delicate. Ca intr-o familie, s-a vorbit deschis, direct si cu unicul scop de a ajunge la o solutie pentru a reusi sa organizam o conferinta de alegeri asa cum scrie in statut. M-am bucurat sa revad colegi care nu au mai fost prezenti la sedintele Comitetului de luni de zile.
Potrivit deciziilor luate la Comitetul Executiv Judetean, depunerea, in scris, a candidaturilor se va face dupa data de 29 aprilie, cand se vor desfasura lucrarile Consiliului Judetean al PSD Timis. Astfel ca, in prima saptamana a lunii mai, o sa imi inregistrez candidatura si o sa depun la secretariatul partidului raportul meu de activitate si proiectul pe baza caruia candidez. Pot sa anunt, inca de acum, ca aceasta campanie interna vreau sa o desfasor sub genericul “SA REDAM PARTIDUL MEMBRILOR!”
Vreau sa ii asigur pe toti membri si simpatizantii PSD din Timis ca aceasta candidatura nu este si nu va fi indreptata impotriva cuiva si are la baza dorinta multor colegi care au considerat ca se impune sa intru in aceasta cursa democratica. Consider ca indeplinesc conditiile: varsta, experienta si echipa de sustinatori. Pe langa deschiderea spre fiecare organizatie teritoriala a noastra, eu cred ca e bine sa ne reasezam, sa ne reorientam, sa abordam in alte conditii relatia cu electoratul nostru. Sper ca toti colegii din conducerea judeteana a partidului sa inteleaga faptul ca numai printr-o competitie corecta si axata pe valorile noastre, de stanga, vom putea sa relansam filiala Timis a PSD, care va trebui sa raspunda nevoilor electoratului, intr-o perioada extrem de delicata din punct de vedere social. Numai uniti si responsabili vom reusi sa ne impunem proiectele si programele la viitoarele competitii electorale. Ar fi trist sa asistam la jocuri de culise, la impunerea unor candidati de tip marioneta sau la manevre necolegiale. Competitia trebuie sa revitalizeze viata interna de partid si nu sa ne dezbine si mai tare.
Inca de la inceput, ma bazez pe comunicarea cu membri de partid si astept mesaje, propuneri, idei, critici, sugestii, pe adresa de email: marcel.mihoc@gmail.com
Va multumesc!